Cand eu nu tac, tu maine, n-ai nici un drept sa taci...

Am votat. De gura alor mei, impinsa de la spate de prieteni, am facut un efort si mi-am miscat dosul motorizat catre sectia de votare. Uite asa, mi-am vizitat si vechiul cartier (ca nu m-am obosit de ceva timp sa-mi schimb adresa pe noua resedinta), care mi-a trezit amintiri... Off, ce m-as intoarce intoarce in timp, macar vreo trei anisori, asa...

Nu vreau sa spun decat o chestie legata de chestia asta cu votarea...
In curtea respectivei scoli, inainta cu pasi mici, foarte, fooooarte mici, o doamna in varsta, ajutata de un cadru metalic si un tanar binevoitor...
Desi eram deja acolo, m-am simtit oarecum vinovata ca am fost gata sa renunt la exercitarea dreptului de vot, linistindu-mi constiinta cu mult vehiculata "nu stiu cu cine, toti sunt o apa si-un pamant"...

Sper sa tin minte...

Ce poti face noaptea, nu amana pe dimineata...

Dupa ce s-a plictisit chiorandu-se printre jaluzele la soarele timid de noiembrie, Duminica mea, fara menajamente, a tras patura de pe mine si mi-a facut vant catre bucatarie, sa ne bem cafeaua...
Are noroc ca tin la ea, poate mai putin decat la cumatra Sambata, dar incerc sa nu fiu partinitoare...

Dupa bombanelile de rigoare si un pahar mare de apa sa ostoiesc setea post vin demisec, am trecut impreuna in revista cumparaturile...

Pai da. Ca azi noapte, pe la 4 si un pic, eram la supermarket si faceam cumparaturi! Dupa un chef cu multe tigari, vinul mai sus mentionat si ras isteric (cred ca m-am ingrasat vreo 5 kile de la hahaiala aia...), in drum spre casa m-a apucat foamea si de frigiderul meu nemobilat am mai vorbit...
Si uite asa, doua dame cucuiete, dadeau ture printre rafturi, umpland cosurile cu chestii de stricta necesitate: telemea, servetele demachiante, rosii, gel de dus, iaurt, apa, apa, apa... :)
Daca era deschis la sectiile de votare, cred ca puneam si stampila, ca sa ne luam inca o grija de pe cap... Dar nu era, asa ca va trebui sa-mi misc fizicul hranit corespunzator, sa-mi exercit dreptul, ca stangul e usor reumatic si-l menajez pe cat se poate :P

Duminica mea le ureaza Duminicilor voastre numai de bine :)

Ceata

Orasul meu de suflet n-a vrut sa ma lase sa plec asa... cu una cu doua...
Si-a pus ditamai palaria de ceata si fara sa dea doi bani pe dorinta mea acuta de a ajunge acasa dupa o saptamana istovitoare, a inceput sa se joace dea v-ati ascunselea cu zburatoarele.

Multumesc pe aceasta cale domnisoarei de la cafenea pentru minunatul ceai cu lamaie si miere in fata caruia am petrecut prima ora de asteptare... domnului cu ecuson care a invitat pasagerii la poarta de imbarcare chiar daca avionul inca nu plecase din Bucuresti si nici n-avea de gand pentru inca vreo doua ore.... domnilor de pe scaunele din spatele meu carora le-am ascultat conversatia, ca n-aveam altceva mai bun de facut.... turnului de control care a tinut sa mai schimbe o vorba cu pilotii inca vreo juma' de ora dupa ce ne-am imbarcat si nu in ultimul rand, insotitorului de zbor care mi-a oferit paharul cu apa si ciocolatzica de rigoare, pe care le-am savurat in cel mai scurt zbor dupa cea mai lunga asteptare :)

Fraza interminabila de mai sus ar fi trebuit sa exprime frustrarea calatorului intarziat si satisfactia aceluiasi calator ajuns intr-un tarziu, cu bine, acasa. N-a prea reusit, ca e tarziu si am mintea obosita :)

False nevoi

In spiritul postului anterior, deschid lista falselor nevoi...

Nisip de scrumiera
"O combinatie antistress plina de rafinament, culoare si miresme naturale, degajate de
scrumiera...."
Alternativa: un buchet de flori de sezon...

Planuri de criza

Cu o relativa periodicitate, trec prin niste crize existentiale. Diversele prin care am trecut pana acum s-au materializat in actiuni mai mult sau mai putin inspirate. Si uite asa, din criza in criza, am ajuns cea care sunt acum, aici unde sunt acum. Intr-un oras prea mare pentru gustul meu, intr-o casa cu canapea, rafturi si parchet pe gustul meu. Si o oglinda de la Ikea, in care ma oglindesc eu si pasager, cativa prieteni de suflet.
Nu e nici mult, nici putin, doar e.
Mi-am dorit siguranta financiara. Done.
Mi-am dorit un cuibusor si dotarile de rigoare. Done.
Mi-am dorit prieteni. Done.
Mi-am dorit o familie. X
Cum crizele mele sunt in general tomnatice si suntem in plin sezon, m-a lovit un gand care nu-mi da pace si cu putin curaj si inspiratie se va concretiza in cea mai nebunatica decizie din viata mea de pana acum...
Simt nevoia sa ma rup de conveniente si false nevoi, sa reinvat sa traiesc cu putin si sa ma bucur de zilele care mi-au ramas.
Nu stiu cum, dar mi-am acordat doi ani sa descopar.

Dau cu sapa si mulg vaca

Dau cu sapa, culeg ardeii iuti, plantez lalele, mulg vacile, colectez ouale, tund oile si ma culc.
Cam asa imi petrec eu serile de noiembrie.
Farmville. Damn!

Gri

Conduceam in dimineata asta pe binecunoscutul drum, binecunoscuta masina.

In general, nu am probleme majore de sanatate, ai mei sunt bine, prietenii la fel. La birou ma asteapta o cafea fierbinte si colegi cu care-mi face placere sa-mi petrec timpul.

Weekend-ul a fost placut, am dormit cam pe apucate, dar suficient sa nu ma trezesc obosita.

Si totusi…

Conduceam in dimineata asta pe binecunoscutul drum, binecunoscuta masina, si eram ingrozitor de trista. Daca n-ar fi fost nevoie sa fiu cu ochii pe trafic, as fi stat cu privirea in pamant, tacuta si cu pumnii stransi…

Bariera de la trecerea de cale ferata mi-a dat ragaz sa ma gandesc… de ce?

Ca doar n-oi fi trista (suparata de-a dreptul) asa, fara motiv.

Si m-am gandit degeaba, ca n-am gasit nimic sa-mi justifice starea de rahat...

Sa fi fost doar norii vinovati de starea comatoasa a fluturilor din capul meu, responsabili cu zambetele matinale?

O femeie gri, intr-o masina gri, intr-un oras gri…